Conjunctivul e o carcasă a potențialității destul de bine ascunsă și având capacitatea de a oferi adesea senzația de real, când cea naturală ar fi de real...izabil. În visări diafane și deziluzii cenușii, în timide înălțări și strepezite căderi, în șiraguri de stele logostele și în nove prăbușite în stinsa materie cosmică- în tot ce vrem să fie, ca și în tot ce este dincolo de "aprobarea" voinței noastre, există minusculul "să", reorganizând totul după limitările sale...
Spațiul afectiv nu scapă reglementărilor de posibil, realizabil, potențial...nici pe înălțimi abisale de extaz, nici în abisuri înălțătoare de renunțare.
Când îți izbesti - cvasistănescian, dar fericit - tâmplele de cozile împletite ale cometelor te simți capabil SĂ strigi întregului morganatica stare de împărtășire din minunea reflectării în celălalt, SĂ privești cu ochii închiși, pentru ca focul din ei să nu ardă temeliile lumii, SĂ bei roua înnoptărilor și setea să fugă sfioasă cale de șapte mări și șapte țări...
Când ești izbit de pierderea iluziei în "au trăit fericiți până la ne-adânci"...tinereți, ai vrea SĂ urli, SĂ te scurgi în tine însuți, SĂ cobori până devii începutul lacrimei scrâșnite și, pe urmă, când simți că mai jos nu poți, că doare atât încât nici carnea nu știe de e carne sau durere...ai vrea, totuși, SĂ te mai doară un pic...
SĂ mergi spre lună-răsare și spre soare-apune, convins că te îndrepți spre soare răsare și că ai lăsat în urmă luna ce apune...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu