Iubesc liniştea din Parc de la Ciutadella; e un loc în
care găsesc atâta pace (chiar a mea cu mine!), încât parcă îmi renaşte
sufletul. Stau sub un ficus imens; în preajmă un cuplu în devenire discută, un guapo
tocmai şi-a întins yoghin oasele, iar o solitară doarme cu rucsacul sub cap,
aşa cum am făcut şi eu până acum (a se înlocui rucsacul cu geanta mea decolorată
de ibericul astru diurn). Am senzaţia că iarba îmi creşte pe lângă şi simultan
prin piele, în vreme ce o nebănuită greutate coboară din mine sudându-mă
odihnitor de pământul pe care mi-am întins azuriul pareo...cu tot cu lene! Mi-e
greu să discern dacă această senzaţie precede gândul la starea de acum ori
gândul creează senzaţia – e un joc destul de alunecos, pe care nu am răbdare
să-l analizez (perseverent refuz!). E o linişte vie; o viaţă a arborilor şi a
arbuştilor ce absorb soarele şi toleranţa meleagurilor catalane, o vitalitate a
oamenilor care se bucură aşa cum numai pe cei de aici i-am văzut făcând-o (doar
că la câtă subiectivitate musteşte în fiece emit nu e imposibil să mă înşel...e
însă visul meu şi mi-l păstrez). Vedem ceea ce este ori ceea ce căutăm în ce ne
înconjoară? Privirea e înşelătoare, nici în dragoste nu e altfel şi uneori tocmai
aceată falsificatoare declanşează
îndrăgostirea. El amor se hace con el
corazon, pero empieza con la mirada..no?
Aşezare para
relajarme pe terasa restaurantului de la ultimul nivel al MNHC; întoarsă spre
oraş văd în stânga artera dinspre Barceloneta spre mare, hotelul W, teleferico
de Montjuic, trecând blând spre Torre del Reloj, imperturbabil în farmecul său
discret, podul cu aspect futurist, răsărit parcă din apele fierbinţi ale atâtor
doruri mediteraneene, IMAX Port Vell, portul cu ambarcaţiunile lui cochete,
neobositul Colon, privind la fel de cercetător ca totdeauna spre zările pe care
le-a răscolit cândva, cupolele MNAC-ului, steagul catalan, macaralele, statuia
de pe cupola de la Iglesia de la Merce –protectoarea oraşului, Cara de Barcelona,
lângă care ghicesc turlele clădirilor de pe nobiliara Via Laietana, în vreme ce
acordurile unei formaţii aflate jos, în stradă, leagănă liniştea acestei
duminici. Dacă aş avea dreptul să aleg locul şi momentul în care să dispar din
lumina acestui pământ, aici şi acum ar fi...aici, unde îmbrăţişez cu sufletul
oraşul care m-a învăţat să iubesc şi acum, când simt că nu există decât
miraculosul ahora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu