9
septembrie 2012
Când mi se pare că nu mai pot fugi de balaurii pe
care singură îi isc, îi chem sau doar îi las să apară, mă retrag în puținele
certitudini care îmi străbat fulgurant viața. Una este a provoca întâlniri cinematografice,
de multe ori cu pelicule care dau în clocot de romantism, de neveridic și de
nerevoluționar. Duminica aceasta am poposit în filmul The Lucky One – povestea
unei povești care se naște din absurd, din convingerea lui că fotografia ei, cea
neștiută și necunoscută, l-a salvat. Să pornești pe urmele unei iluzii, dintr-o
convingere ea însăși mai iluzorie decât visul pe care te-ai decis a-l urma... El, cel atât de tulburător în suferința
unei coborâri în infernul violenței (a fost pușcaș marin), cel pasionat de
filosofie și de armonia muzicii, paradoxal purtat într-un spațiu al aberantului
(și cel al confruntărilor la care, soldat fiind, a participat și acela al
atingerii cu ființe zbuciumate în propria suficiență, precum șeriful,
expartener de viață al diafanei Beth).
Nedumeririle noastre, ale celor care de prea multe
ori avem pretenția că totul e logic, că totul trebuie să aibă o explicație sunt
gratuite. E o atmosferă de nelogic ori, dacă vreți, de o logică a
sentimentului, care iese din granița oricărui rațional de noi acceptat; e un
spațiu pulsând de acel ceva care iese
din orice tipare explicabile sau măcar susceptibile de a fi explicate. “Cum să
explici ceva ce nici tu nu înțelegi?” dă glas Logan întrebării ce ar putea
sintetiza esența problematicii. Poate nici măcar nu e necesar să avem
explicații la orice, oameni buni!
Ce a rămas în percepția celei ce scrie din istoria
acestui film? Câteva secvențe îmbibate de pulberi de speranțe – cum e aceea în
care Beth, zguduită de neputința de a înțelege moartea fratelui ei, răscolește
ghivecele din jurul zidului în care cândva, în copilărie, fratele ei îi
cimentuise cartea; imaginea copilului care se retrage alergând spre căsuța din
copac, un refugiu dincolo de zbateri care tind să îl copleșească sau liniștea
din final, a bucuriei de a te simți împlinit și fiindcă, dincolo de logică și
de normalitate, ți-ai asumat destinul care te-a purtat pe urmele unei iluzii. Un
strop de zâmbet, strecurat printre lacrimi născute din secvențele în care
Logan, vulnerabilul puternic sau, ca să cultivăm paradoxul ce își găsește ecou
în The
Lucky One, puternicul vulnerabil, răstoarnă zările spre a o găsi pe
Beth, o așteaptă să scape de propriii demoni și îi ocrotește, din umbră,
fragilul echilibru. Și, peste toate, un soi de lumină pe care nu o pot explica
și nici măcar nu vreau să știu de unde vine. Îmi e de ajuns că există...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu